Unul din stereotipurile care mă deranjează la culme în lumea aceasta cinică şi profitoare este acela că s-a ajuns ca singurul fel de vreme care să fie acceptat este vremea însorită; plus, dacă se poate, câte un norişor cu umbra diafană şi o boare de vânt, neapărat parfumată. Mentalitatea noastră de „oameni de hypermarket”, obişnuiţi să aleagă din rafturi doar ce li se pare mai bun şi mai potrivit, ne face să strâmbăm din nas atunci când suntem confruntaţi chiar şi cu ideea de nori, vânt şi –doamne fereşte– ploaie!
Domniţe siliconate îşi ţuguie a necaz la TV buzele burduşite cu respectiva creaţie de culme a chimiei, anunţând că „vremea se strică”, ceea ce, desigur, strică perpectivele însorite şi incitante ale party-urilor de la marginea piscinelor.
La radio, tinerei cu freza vâlvoi, care mimează prost veselia, sunt foarte sincer trişti atunci când lansează pe unde tragicul anunţ că „vremea va fi urâtă”. Ceea ce, fără îndoială, nu poate decât să interfereze în mod neplăcut cu partidele de fotbal între prieteni şi cu grătarele generoase stropite din belşug cu bere.
Cu greu aş putea găsi un mai bun exemplu pentru nepăsătorul şi necugetatul egoism uman. Natura care ne înconjoară, şi de care nu ne putem lipsi, şi care a cizelat milioane de ani această fiinţă care acum ar mutila-o samavolnic pentru poftele ei, funcţionează în aceeaşi măsură prin ploaie ca şi prin soare. Ploaia este singura cale prin care natura distribuie preţioasa şi esenţiala apă către toţi supuşii ei; iar savanţii se străduiesc (degeaba, după câte văd eu) să ne explice că veţuitoarele rezistă cu bine mai degrabă unui exces de apă decât unui exces de soare...
Nu mai urâţi ploaia. E ca şi cum v-aţi urî pe voi; doar ea este cea care aduce pe lume această bogăţie de viaţă care ne face existenţa şi prosperitatea posibile. Şi bucuraţi-vă atunci când ploaia vă încurcă planurile: e un semn, bogat şi umed, că această planetă încă mai funcţionează, şi încă ne mai suportă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu