NOTHING ELSE MATTERS

Ne irosim vieţile.

În căutări deşarte, în zbateri dureroase, în întrebări chinuitoare. Toate, dar toate, născute din inutila noastră strădanie de a ne opune inevitabilului, de a lupta pentru imposibil, şi de a preveni improbabilul. Sofiologia ne învaţă să nu facem nimic din toate acestea... dar noi, chiar dacă ne împiedicăm câteodată de aceste adevăruri, ne ridicăm , ne scuturăm de praf, şi ne continuăm cursa nebunească a vieţii.

Şi, uite-aşa, ajungem să nu ne dăm poate niciodată seama ce este important în viaţă.

Bine-nţeles, cum să ne dăm seama ce este important în vieţile noastre, când noi tocmai lucrăm cu râvnă la irosirea lor? Aveţi chiar dreptul să fiţi „supăraţi” pe mine; cum adică, voi nu vă vedeţi capul de atâta trudă, şi mai vin şi eu să vă spun că nu faceţi ce trebuie?

Am un sentiment din ce în ce mai preganant că nu mai ştim cum să facem pentru a ne valorifica vieţile. Trăim ca nişte plante: ne dorim sol hrănitor, apă, oxigen şi lumină, ne dorim să nu vină un îngheţ sau o grindină, sperăm că vom putea înflori vreodată şi pe urmă ne vom risipi sămânţa fertilă în cele patru vânturi.

Doar atât? Să fie destul atât pentru a justifica o viaţă de om? Eu cred că unul dintre puţinele atribute morale care ne deosebesc de plante şi, în general, de toate vieţuitoarele terestre, este puterea de a ne face ordine în viaţă, de a alege prin puterea voinţei (atenţie, nu este vorba aici despre liberul arbitru!) acele cărări ale vieţii care să ne aducă mai aproape de bucuria împlinirii, şi să ţină departe de noi amărăciunea neîmplinirii şi a lipsei de rost.

Am înţeles pe deplin acest adevăr ascultând azi balada lui Metallica „Nothing Else Matters”.

Nimic altceva nu contează. Dacă vrem să nu ne mai irosim viaţa, atunci trebuie să continuăm să cercetăm şi să căutăm până vom găsi acel lucru, sau acea activitate, în faţa căreia toate grijile, toate zbaterile, toate întrebările să pălească precum stelele în faţa soarelui triumfător.

Modeştii ţărani din Okinawa îşi întemeiază centenarele existenţe pe trei piloni.

Hara hachi bu înseamnă să nu mănâncă niciodată pe săturate.

Nan kuru nai sa înseamnă „răul nu va veni”. Dacă cumva va veni, avem destul timp atunci ca să ne ocupăm de el.

Ikigai înseamnă „ceea ce face ca viaţa să merite trăită”.

Voi pentru ce vă trăiţi viaţa? Găsiţi-vă ikigai-ul. Nimic altceva nu contează.