Fiica mea, care mi-a fost atât prieten, cât şi Maestru, mi-a spus odată:
„Eu sunt păstrător de suflete. Ceea ce nu înseamnă că eu am depozitat undeva sufletul tău, sau că aş fi stăpână peste el. Eu sunt păstrătoarea sufletului tău pentru că te pot îndruma, în momentele de rătăcire, să găseşti drumul înapoi către sufletul tău”.
Un Păstrător de Suflete este ceva rar. El nu poate fi decât o persoană anume, care are o importanţă poate încă neghicită în viaţa noastră: un maestru, un părinte, o rudă, un prieten. Neapărat, o fiinţă vie; nu poate fi păstrătorul sufletului nostru un personaj de istorie, oricât ne-am putea identifica cu el, oricâtă veneraţie ne-ar putea inspira creaţia lui sau povestea vieţii lui.
Un Păstrător de Suflete nu poate fi decât cineva care ne iubeşte. Cu iubire adevărată, cea care nu are orgolii, mânii sau ambiţii, care nu judecă şi poate să ierte cu adevărat. Cineva care ne cunoaşte, prin convieţuire rodnică sau prin asemănări sufleteşti. Cineva care puterea de a-şi sacrifica confortul sau delăsarea de moment pentru a lua în mână opaiţul cu care să lumineze nu calea lui, ci calea ta. Şi care să facă toate acestea cu bunăvoinţa, respectul şi dăruirea care să te convingă pe tine de bunele sale intenţii, şi de importanţa intervenţiei sale.
Un Păstrător de Suflete este acea persoană, a cărei importanţă în viaţa noastră poate nu am conştientizat-o încă, care este în orice clipă pregătită să te ajute într-un moment de restrişte, sau de pierzanie, sau de rătăcire. Şi, desigur, să fie o persoană care a ajuns mai departe pe calea împlinirii propriului destin, pentru ca până şi exemplul viu al vieţii sale să ne servească drept îndrumar în lungul drum al nostru către noi înşine.
Avem cu toţii nevoie de un Păstrător de Suflete.
Din păcate, cei mai mulţi dintre noi trec prin viaţă fără a-şi putea acoperi această nevoie. Mulţi dintre noi, chiar dacă simt nevoia unei îndrumări, nu ştiu cum să dea un nume acestei nevoi. Căutarea lor este haotică, iar alegerile pripite şi întâmplătoare.
De multe ori, ne închipuim că Păstrătorul sufletului nostru ar putea fi persoana cu care am hotărât să ne unim destinele. Dar aceasta nu este decât un alt om, măcinat cel mai adesea de propriile temeri, de propriile îndoieli, şi de propria nevoie de a găsi un Păstrător.
De multe ori, ne închipuim că avem un Păstrător în făptura unei divinităţi. Tristă greşeală, fiindcă acea divinitate, clădită după chipul şi asemănarea noastră, nu va avea nici mai mult nici mai puţin decât calităţile, defectele şi neîmplinirile noastre. Ori, noi avem nevoie de un sprijin mai ales atunci când defectele şi neîmplinirile noastre se exprimă mai puternic...
Şi atunci, ce facem? Pur şi simplu cei mai mulţi dintre noi continuă să-şi trăiască viaţa la întâmplare, căutând sfaturi prin reviste, prin cărţi scrise la mia de cuvinte, prin emisiuni de televiziune comercială, prin baruri, cluburi şi discoteci, sau prin diverse asociaţii şi organizaţii fondate de alţi rătăciţi.
Eu am avut privilegiul unei Păstrătoare pricepute. Şi chiar dacă ea nu mai este acum în aceeaşi lume cu mine, lucrarea ei continuă în mine. Delicateţea şi precizia cu care ea m-a îndrumat atunci când eram în momente de rătăcire sau de îndoială continuă să dea şi acum roade în viaţa mea. În aşa fel, încât aş putea spune că mi-am găsit pe veci cuibul sufletului. Exemplul pe care ea mi l-a dat atunci când boala rodea necruţătoare tânărul ei trup mi-a întărit pe veci sufletul.
Sufletul meu nu se mai poate pierde, fiindcă am fost binecuvântat cu cea mai desăvârşită Păstrătoare de Suflete.
Dar voi?
